As minti daca as spune ca nu imi plac happy end-urile. Imi plac la fel de mult precum mi-ar placea o lume cu uniforme roz, in care meniurile zilnice sunt compuse din munti de vata de zahar, zambete si sucuri acidulate si parfumate, un univers al binelui si al placerii. O lume in care oamenii invata din carti, iubesc naturaletea si sinceritatea, isi spun din suflet dragul meu si li se lumineaza chipul atunci cand intalnesc o alta persoana. O lume frumoasa, dar nu atat de frumoasa incat sa inceapa sa doara, ci in care totul sa fie zburdalnic si tandru pentru toate sufletele. In imaginatie si, poate, in intimitate, unele imagini prind viata ca niste fluturi Pinocchio si te lasa cu o stare de moliciune, starea de dupa, a placerii supreme.

Realitatea, insa, e mult mai provocatoare. Cand scriu provocatoare, sunt, de fapt, foarte politically correct. Realitatea e, de fapt, o tarfa. Uneori prea ieftina, uimitor de ieftina si disponibila. Poate ca iubesti realitatea uneori, cand iti zambeste sagalnic si te lasa sa te joci cu privirea ei, dar, la sfarsit, e obligatoriu sa platesti. Iar happy end-ul crud al realitatii este ca acea plata de final, acel joc imperceptibil de culise schimba total sensul intamplarilor si iti da o multime de lectii de viata. Traim, ne jucam, fantazam si iubim pana-n panzele albe, dar, pana la urma, lectiile realitatii ne zdruncina un picut. Uneori ca niste stropi de apa rece picurati pe pielea fierbinte, alteori ca un uragan din care stim ca n-o sa iesim la fel. Cand tot ce este real se plateste, cum poti sa te simti un copil, rasfatat macar din cand in cand de razele soarelui, de un dolce far niente supra zaharat, de sarutari complet dezinteresate? Cand intrezaresti plata de la finalului jocului de zambete si frumusete, uneori ca pe o premonitie disipata si dureroasa, pe care refuzi s-o accepti si in fata careia inchizi ochii aproape inconstient pana in ultima clipa, cum poti sa te bucuri ca un copil?

Parerea mea este ca nu poti.

Viata reala, de adult responsabil si obiectiv, este data ca sa inveti din ea. Tot ce se intampla are un sens, o premisa si o urmare. Urmarea este, fara doar si poate, plata, fie ca ai gresit sau nu cu ceva. Adevarul este ca nu prea poti spune ca ai gresit, pentru ca regulile jocului se scriu in continuu, de tine si de altii. Diferenta o face disponibilitatea ta de a merge sau nu pana la capat, de a accepta sau nu alte valori, de a fi tu insuti pana la capat sau de a te lasa modelat de orice master of puppets care te strange de mana putin mai tare, evident, numai spre binele lui. Happy end-ul fiecarei povesti reale, desprinse din viata non-intima, este invatatura. Fiecare intamplare te invata mai ceva ca o mama, fiecare uimire si durere e ca un fluviu de lapte hranitor din care iti tragi seva de adult puternic, fiecare sfarsit e un happy end pentru ca te provoaca, iti impune sa descoperi o multime de lucruri noi despre tine si despre realitate si, pana la urma, este primul semn al unui nou inceput.