Tocmai am terminat de citit Eternitatea clipei de Zoe Valdes, un roman cumparat si citit aproape orbeste din punct de vedere cultural, fara sa stiu nimic despre el sau despre autoare: l-am luat pentru ca l-am frunzarit in librarie si m-a atras alaturarea exotica “sino-cubanez”. Eram curioasa sa vad ce se poate ascunde intre copertele unei astfel de carti!

Inca de la primele randuri, simti ca patrunzi intr-o lume diafana, in care serenitatea pluteste netulburata chiar si in dormitorul conjugal al unor tineri proaspat casatoriti ce savureaza voluptatea. Mo Ying sau viitorul Maximiliano Megia, ajuns in Havana pentru a-si regasi tatal, este personajul epic al romanului si fiul ultimului mare cantaret de opera, ce intruchipa imparatese sau zeitati feminine. Ca si in penultimul roman citit de mine, Apa pentru elefanti, si aici actiunea prezenta se intrepatrunde cu amintirile unui batran, predominand, bineinteles, amintirile. De la un punct din roman, trecerea de la un capitol la altul, de la un timp la altul, devine impresionanta pentru cititor – cumva, ca prin magie, trecutul si prezentul sunt legate printr-o unda stralucitoare, o fractiune de gand, o senzatie; o raza de soare mentionata la sfarsitul unui capitol se continua atat de discret in capitolul urmator, al altui timp. Poezia chineza din timpurile vechi migreaza si se transforma pe drumul sclaviei catre “tara in care curgea lapte si miere”, devenind dezamagire, adaptare, amnezie.

Personajul meu preferat este unul secundar, Xue Ying, sora lui Mo, cea care se lua la intrecere in zbor cu pasarile si manuia sabiile legata la ochi. Tacerea si abilitatile ei iesite din comun imi par o forma de protest, blocand-o pe Xue, cumva, intre doua lumi.

Zoe Valdes s-a nascut in 1959 in Havana, a primit Premio de Novela Ciudad de Torrevieja in 2004 pentru Eternitatea clipei si… are profil pe Facebook!

Urmatoarea lectura? Inca nu m-am decis, dar mi-ar placea un scriitor francez – si nu neaparat Houllebecq!