Suntem ameninţaţi
Posted by: Raluca Mateescu on: 16/10/2009
Suntem o societate de oameni ameninţaţi şi bombardaţi cu pericole din toate direcţiile. Ca şi cum generaţii înaintea noastră ar fi forat neverosimil de intens într-un pământ fertil şi încărcat de comori nedescoperite, până când, chiar în zilele noastre, a izbucnit spre suprafaţă, urlând şi fremătând înfiorător, un petrol încins, cu aer de catastrofă.
Suntem ameninţaţi de pericole iminente, de cutremure prezise de netoţi, de crize financiare plăsmuite, de gripe cu nume urâte, bacterii care ne intră în gură şi printre aşternuturi, creiere prăjite de telefoanele mobile de care ne este imposibil să ne dezlipim, grăsimi care se târăsc prin hamburger-ul căruia îi fac reclamă nişte adolescenţi cu zâmbetul până la urechi, cod galben, cod roşu, cod de bare.
Pentru că suntem ameninţaţi deopotrivă de încălzirea globală şi de iminenţa unei noi epoci glaciare, ne afundăm într-un simulacru stupid al celor trei maimuţe înţelepte şi ne aruncăm cu capul înainte în universuri prefabricate din animale de pluş, sorbet de căpşuni, comedii romantice, inocenţă cumpărată cu carduri umplute, buticuri şi hipermarketuri pline ochi, mall-uri înţesate de copii cu ADHD şi mămici cu gene false, cântecele de grădiniţă şi suflete făcute ţăndări – dar, ce bine, suntem anesteziaţi peste limita suportabilului, aşa că noi măcar nu mai simţim nimic.
Cât de penibil ar fi să…
Posted by: Raluca Mateescu on: 15/10/2009
- îţi ceri în căsătoria femeia printr-o felicitare? (au ajuns pe acest blog persoane care căutau pe Google Felicitări vrei să fii soţia mea? wtf!)
- pari emo şi să asculţi manele?
- fii jurnalist şi să nu ştii să conjugi corect verbul a fi?
- ai unghii false, ţoale de firmă şi murături putrezite în chiuveta de la bucătărie?
- fi împlinit 40 de ani, să susţii că ai spiritul tânăr şi că eşti mai cool decât puştii de la Tokyo Hotel?
- visezi la titlul de redactor la o publicaţie pentru femei doar pentru goodies pe care le primeşti?
- crezi că vecinul care te priveşte ciudat de fiecare dată când trece pe lângă tine are o pasiune secretă pentru persoana ta sclipitoare?
- să iei din banii puşi deoparte pentru stomatolog şi să-ţi cumperi (singura ta) geantă de fiţe?
- îţi faci poze pentru hi5 cu garnitura de pat Versace cumpărată de la fabrica din România?
- ai mobil mai scump decât toată garderoba ta şi a familiei tale, cumpărat, cum altfel, în rate?
Later edit Dan (o idee super): ai mobil mai scump decât toată garderoba ta şi a familiei tale şi să ai restanţe la întreţinere?
- ai peste 14 ani şi să te săruţi cu oglinda?
- pretinzi cu înverşunare ca cei din jurul tău să ţi se adreseze cu dumneavoastră?
- asculţi serios muzică din anii ‘80?
Şi, oare cât de penibil ar fi ca niciuna dintre situaţiile de mai sus să nu ţi se pară penibilă?
Singurele chestii care contează
Posted by: Raluca Mateescu on: 01/10/2009
Pe măsură ce te maturizezi şi începi să-ţi pui în practică visurile, înveţi să triezi masiv utilul de inutil, timpul câştigat de timpul pierdut, prietenii în care merită să investeşti de prietenii-lipitori, tăcerea plină de însemnătate de tăcerea apăsătoare. Mi-ar plăcea să pot spune că, după o sumă de experienţe şi ceva ani de viaţă, ajungi să diferenţiezi binele de rău, frumuseţea absolută de frumuseţea trecătoare, dar nu cred că există formule reale, plauzibile.
Cred că, pur şi simplu, trebuie să dai mereu tot ce e mai bun, să îţi trăieşti întotdeauna cea mai bună variantă posibilă a propriei tale vieţi şi să ţinteşti deasupra nivelului de la care priveşti lumea în această clipă. Cred că fiecare moment trebuie trăit pe deplin, până la ardere totală. Fiecare secundă este plină de substanţă, ca o micro existenţă – ne trăim, clipă de clipă, viaţa, vieţile.
Singurele chestii care contează cu adevărat sunt cele în care îţi propteşti viaţa. Când te trezeşti în fiecare dimineaţă şi fugi adormit spre un job pe care îl urăşti, unde stai 10 ore, apoi îţi târâi picioarele până acasă şi adormi în faţa televizorului, înconjurat de o singurătate ce îţi sfârtecă urechile, înseamnă că asta alegi tu să faci, zi de zi. Îţi trăieşti viaţa într-un continuu regret, într-o continuă frustrare şi un continuu sentiment de neputinţă. Degeaba te simţi altfel, degeaba crezi, în sinea ta, că eşti un om puternic şi fascinant, dacă viaţa ta spune altă poveste despre tine.
Un vechi proverb chinezesc spune: O călătorie de 1000 de mile începe cu un singur pas. Pasul pe care îl faci zi de zi, paşii pe care îi repeţi de-a lungul vieţii sunt singurele constante ale călătoriei tale proprii.
Iar celor care s-au săturat de pălăvrăgeli le recomand:
A venit toamna!
Posted by: Raluca Mateescu on: 10/09/2009
That’s news, huh? 
Una dintre lunile mele preferate din an este septembrie. Stiu de ce, dar n-am putere sa mai scriu. In ultimul timp scriu foarte, foarte mult. Stiu ca nu se vede pe blog. Someday, you’ll understand (mi-ar placea sa citez un Nasul sau ceva in genul lui, dar nu prea retin citate faimoase – cu toate ca ma impresioneaza multe pe moment). Am zis-o doar eu si multi altii, pun pariu.
Ascult multa muzica (incep, incet, dar sigur sa inteleg si anii ‘80, chiar daca ma amuza de fiecare data – sincer, cum poti sa asculti serios o melodie cum e cea de mai jos? sunt sigura ca-mi scapa mie ceva, dar asta e). Ultimul film care m-a impresionat? La vita e bella (si l-am vazut acum ceva timp). Am descoperit multe chestii misto, multi oameni cu care se poate discuta, putini de incredere. Am dat si peste un site dubios, pe care l-am citit cu mintea frozen (stie cineva senzatia?) o ora, doua, poate mai mult – chiar daca nu cred o iota din teoria conspiratiei, e de neinteles cum, in capul cuiva, lucrurile astea se pot lega.
Simply the best
Posted by: Raluca Mateescu on: 02/09/2009
- In: Articole
- 2 Comentarii
De-a lungul timpului si mai acut in ultimul timp, am constientizat ca poti fi cu adevarat fericit doar atunci cand faci doar ce e mai bine pentru tine. Atunci cand alegi, fara false senzatii de vinovatie, lucrurile care iti plac, trairile care te implinesc si prezenta prietenilor care au trecut testul anilor. Poate ca nu ai fost unul dintre acei copii geniali la mate, care acum au ajuns managerii departamentelor de IT in multinationale. Poate ca lucrurile nu-ti ies din prima si trebuie sa lupti de zece ori mai mult decat “norocosii” ca sa gusti placerea victoriei. Sau poate ca razi atat de tare incat vecinii iti bat in calorifer.
Imperfectiunea te face unic si croieste destine. Chiar daca nu cred in predeterminare, am invatat ca ceea ce esti in prezent iti schiteaza viitorul. Cand te accepti in intregime, cu defecte, calitati, schimbari bruste de dispozitie si alegeri cel putin dubioase in dragoste, cand decizi sa faci tot ce iti doresti si sa iti traiesti visul, atunci inseamna ca iti traiesti cea mai buna viata posibila. Si, pana la urma, stii cum se spune: un avion te poate ucide, dar, cel putin, n-o sa te raneasca niciodata!
Vrei să fii soţia mea?
Posted by: Raluca Mateescu on: 06/08/2009
- In: Articole
- 8 Comentarii
Se spune că asta-i întrebarea ce face diferenţa între Făt Frumos şi balaurul cu şapte capete, între bărbatul alături de care îţi vei petrece restul vieţii şi tipul ce îţi dă fiori de plăcere pe termen limitat, între fericirea supremă şi despărţirea iminentă.
Cam aşa începe articolul meu din noua ediţie a revistei Ghidul Miresei, apărută acum două zile pe piaţă. 
Click click pentru prima jumatate a articolului!
Stand-up comedy
Posted by: Raluca Mateescu on: 10/07/2009
Îmi place ca uneori să mă duc pe la vreunul din puburile bucureştene sau să mă uit pe youtube la stand-up comedy! M-am gândit că, pentru relaxare, câteva minuţele de stand-up sunt binevenite, aşa că îţi propun să petreci puţin timp în compania lui Demetri Martin (a primit un premiu Emmy pentru comedie), Iliza Shlesinger (a câştigat ultima ediţie a Last Comic Standing) şi Chick Comedy (just by and for girls!).
Cocktail-uri de vară
Posted by: Raluca Mateescu on: 09/07/2009
În insulele caraibiene, viaţa are un ritm mai fierbinte şi totuşi uşor depănat de o lentoare specifică, a plăcerii de a trăi liber şi neîncorsetat de rigorile vestice. Una dintre aceste insule, Cuba, este the godmother of perfect cocktails, a acelor cocktail-uri pe bază de rom inventate special pentru nopţile arzătoare de vară, în care dansezi pe plajă până la prima mijire a soarelui deasupra mării sau în care faci tot ce îţi place, cu cine îţi place şi cum îţi place!
Pentru toate aceste nopţi incredibile, vreau să îţi propun 8 reţete de cocktail pe bază de rom tradiţional cubanez, Havana Club! Poţi prepara şi tu aceste cocktail-uri, atunci când organizezi un party desprins din Visul unei nopţi de vară:
Mojito
Cuba este fără dubiu locul de naștere al cocktailului Mojito. Cubanezii povestesc că primul Mojito a fost făcut în secolul al XVI-lea, când era denumit “El Draque”, după numele unui pirat și vânzător de sclavi englez – Francis Drake.
Se spune că numele Mojito vine de la “mojo”, un condiment cubanez făcut din lime, folosit pentru a da aromă mâncărurilor. Având lime ca unul dintre ingredientele principale, băutura a devenit cunoscută drept un cocktail cu “puțin mojo”, în limba spaniolă – Mojito.
Ingrediente
1 lingură de zahăr
Sucul de la jumătate de lime
Mentă proaspată
50 ml de Havana Club Añejo 3 Años
Apă minerală
Mod de preparare
Într-un pahar înalt se strivește menta proaspătă. Se adaugă sucul de la jumătate de lime și o lingură de zahăr. Se toarnă 50 ml de Havana Club Añejo 3 Años și se adaugă 2-3 cuburi de gheață. Se umple paharul cu apă minerală, se amestecă și se decorează cu un buchețel de frunze de mentă.
Mojito Royal
(preferatul meu)
Ingrediente
1 lingură de zahăr
15 ml de suc de lime
1 buchețel de mentă
60 ml de Havana Club 7 años
60 ml de apă minerală
60 ml de șampanie Mumm
Mod de preparare:
Într-un pahar înalt se strivește menta proaspătă, împreună cu sucul de lime și o lingură de zahăr. Se adaugă apa minerală și cuburile de gheață. Se toarnă 60 ml de Havana Club 7 años și se completează cu șampania Mumm. Se amestecă și se decorează cu mentă.
Daiquiri
Daiquiri este un cocktail care își are originea în Cuba la începutul secolului al XX-lea. Este foarte probabil ca localnicii care frecventau o plajă numită Daiquiri lângă Santiago să fi fost primii care au savurat aceast cocktail. Primul Daiquiri se făcea cu bucăți mari de gheață până în 1920 când barmanul Constantino Ribalaigua, proprietarul barului Havana’s El Floridita, a îmbunătățit rețeta adăugând gheață pisată și lichior de cireșe amare. În Havana, băutura a devenit cunoscută drept “Daiquiri Floridita”.
Ingrediente
1 lingură de zahăr
Sucul de la jumătate de lime
Un strop de lichior de cireșe amare
50 ml de Havana Club Añejo 3 Años
Mod de preparare
Se amestecă toate ingredientele cu gheață pisată folosind un blender și se servește în pahar de cocktail.
Mulata
Ingrediente
1 lingură de zahăr
15 ml de suc de lime
30 ml lichior de cafea
45 ml de Havana Club 7 años
Mod de preparare
Se toarnă toate ingredientele într-un blender și se adaugă gheață pisată. Se amestecă timp de 30 sec. Se servește în pahar de cocktail.
Old Rose Daiquiri
Ingrediente
1 lingură de zahăr
10 ml de suc de lime
20 ml de sirop de căpșuni
60 ml de Havana Club 7 años
2 căpșuni
Mod de prepapare:
Se toarnă toate ingredientele într-un blender și se adaugă gheață pisată. Se amestecă timp de 30 sec. Se servește în pahar de cocktail.
Santiago Daiquiri
Ingrediente
2 linguri de zahăr
10 ml de suc de lime
45 ml de Havana Club 7 Años
1 ardei iute verde
Mod de preparare
Se toarnă toate ingredientele într-un blender și se adaugă gheață pisată. Se amestecă timp de 30 sec. Se toarnă într-un pahar de cocktail.
Cuba Libre
(perfect pentru un college party)
Împreună cu Mojito și Daiquiri, Cuba Libre a fost prima dată savurat în Cuba, cel mai probabil în 1900, anul în care cola a fost prima dată adusă în Cuba. “Cuba Libre!” a fost strigătul de luptă al armatei cubaneze în timpul războiului de independență care s-a încheiat în anul 1878.
Ingrediente
Câțiva stropi de lime sau suc de lămâie
50 ml de Havana Club Añejo Especial sau Añejo 7 años
120 ml de cola
Mod de prepapare
Se pun 2-3 cuburi de gheață într-un pahar înalt. Se adaugă Havana Club Añejo Especial și câțiva stropi de lime sau suc de lămâie. Se umple paharul cu cola și se decorează cu o felie de lămâie sau lime.
Culto a la vida
Ingrediente
1 lingură de zahăr
15 ml de suc de lime
120 ml suc de merișor
60 ml de Havana Club 7 años
Mod de prepapare
Într-un pahar înalt, se dizolvă 1 lingură de zahăr în 15 mil de lime. Se adaugă cuburi de gheață și sucul de merișor. Se adaugă the Havana Club 7 años și se amestecă.
Destul vs. viziune
Posted by: Raluca Mateescu on: 07/07/2009
Ieri, în urma unei conversaţii cu o prietenă tare veche, am conştientizat lecţia pe care am învăţat-o în ultimele două luni: există oameni care trăiesc în stil “destul” sau merge şi aşa şi oameni care chiar au o viziune şi îşi doresc foarte, foarte multe lucruri – de la viaţă, de la ei înşişi, de la celelalte personaje care le populează lumea.
Pentru mine, cuvântul viziune suna super corporatist şi m-am ferit de el cât de mult am putut, însă acum chiar i-am înţeles pe deplin sensul. Şi dacă şi tu ai uneori senzaţia că a mai avea o viziune în lumea noastră şi în România, în special, sună idealist şi poate desuet, află părerea unei sceptice până-n pânzele albe: adică până la proba contrarie!
Destul: Merge şi aşa; De ce să mă chinui eu dacă alţii nu se chinuie?; Cititorii sau clienţii mei au oricum aşteptări infime; Mă port aşa cum am chef, pentru că cei din jurul meu n-au de ales şi trebuie să mă suporte (una dintre cele mai greşite atitudini – întotdeauna există cel puţin o alternativă, atât pentru tine, cât şi pentru cel de lângă tine); Toată lumea face aşa; Merg pe calea bătătorită; Nu-mi asum riscuri, din moment ce ştiu că modalitatea asta de a face lucrurile e destul de satisfăcătoare şi are rezultate acceptate şi luate ca atare.
Viziune: Ştiu că voi găsi o modalitate cât mai expresivă de a-mi pune în practică ideile; Nu-mi este teamă de nimic, nici măcar de eşec sau de rutină (pozitivă); Îmi asum personalitatea, responsabilităţile şi perspectivele în faţa tuturor; Succesul este, în primul rând, inovaţie; Stilul meu de a vedea lumea este unic şi merită să-l împărtăşesc celorlalţi; Pot s-o iau oricând de la capăt; Învăţ din greşelile mele şi din ale celor ce fac greşeli demne de a oferi o lecţie de viaţă; Fac ceea ce fac cu toată fiinţa mea, dar fără să pierd nicio clipă din vedere graniţele dintre pasiune şi compromis inacceptabil; Îmi asum fiecare alegere; Ţintesc mai sus decât se spune că este posibil; Cred în mine şi în toţi cei care mă susţin.
Mi-am dat demisia
Posted by: Raluca Mateescu on: 06/07/2009
Astazi mi-am dat demisia de la Kudika.
In cele 9 luni in care am lucrat acolo, in primul rand am pornit cu asteptari imense, iar in al doilea rand am dat tot ce era mai bun din mine, tocmai pentru ca eu insami sa ma ridic la nivelul acelor asteptari. A fost frumos o parte din timp, dupa care entuziasmul a inceput sa lase loc realitatii, mi-am maturizat perspectiva, mi-am cizelat raportul cat dai – cat primesti si, pana la urma, mi-am dat seama ca singura optiune in armonie cu personalitatea mea este sa plec. Mi-am pastrat limita personala a compromisurilor, visele si pasiunea. Nu o sa intru in detalii, pentru ca sunt mlastinoase si murdare, ci pur si simplu I’ll leave it behind.
Asa cum am tot scris in ultimele doua luni, eram dezamagita. Acum a venit momentul ca dezamagirea sa se transforme in nou inceput! Poate cu asteptari mai putine, cu entuziasm mai domol (pentru un loc de munca, nu pentru scris, niciodata), cu un ochi mai deschis si mai matur, dar cu celalalt la fel de doritor, curios si puternic.
Planuri? Din cele mai bune, mai glamour si mai frumoase!
In continuare, ma poti contacta la: raluca.mateescu@gmail.com
Doneaza sange!
Posted by: Raluca Mateescu on: 30/06/2009
Un gest marunt, o sansa in plus la salvarea unei vieti. Doneaza si tu sange la Institutul de Hematologie (zona Victoriei) pentru Ana – fiecare picatura donata se numara in clipe de viata!
Poveste reala cu happy end
Posted by: Raluca Mateescu on: 29/06/2009
- In: Articole
- 1 Comentariu
As minti daca as spune ca nu imi plac happy end-urile. Imi plac la fel de mult precum mi-ar placea o lume cu uniforme roz, in care meniurile zilnice sunt compuse din munti de vata de zahar, zambete si sucuri acidulate si parfumate, un univers al binelui si al placerii. O lume in care oamenii invata din carti, iubesc naturaletea si sinceritatea, isi spun din suflet dragul meu si li se lumineaza chipul atunci cand intalnesc o alta persoana. O lume frumoasa, dar nu atat de frumoasa incat sa inceapa sa doara, ci in care totul sa fie zburdalnic si tandru pentru toate sufletele. In imaginatie si, poate, in intimitate, unele imagini prind viata ca niste fluturi Pinocchio si te lasa cu o stare de moliciune, starea de dupa, a placerii supreme.
Realitatea, insa, e mult mai provocatoare. Cand scriu provocatoare, sunt, de fapt, foarte politically correct. Realitatea e, de fapt, o tarfa. Uneori prea ieftina, uimitor de ieftina si disponibila. Poate ca iubesti realitatea uneori, cand iti zambeste sagalnic si te lasa sa te joci cu privirea ei, dar, la sfarsit, e obligatoriu sa platesti. Iar happy end-ul crud al realitatii este ca acea plata de final, acel joc imperceptibil de culise schimba total sensul intamplarilor si iti da o multime de lectii de viata. Traim, ne jucam, fantazam si iubim pana-n panzele albe, dar, pana la urma, lectiile realitatii ne zdruncina un picut. Uneori ca niste stropi de apa rece picurati pe pielea fierbinte, alteori ca un uragan din care stim ca n-o sa iesim la fel. Cand tot ce este real se plateste, cum poti sa te simti un copil, rasfatat macar din cand in cand de razele soarelui, de un dolce far niente supra zaharat, de sarutari complet dezinteresate? Cand intrezaresti plata de la finalului jocului de zambete si frumusete, uneori ca pe o premonitie disipata si dureroasa, pe care refuzi s-o accepti si in fata careia inchizi ochii aproape inconstient pana in ultima clipa, cum poti sa te bucuri ca un copil?
Parerea mea este ca nu poti.
Viata reala, de adult responsabil si obiectiv, este data ca sa inveti din ea. Tot ce se intampla are un sens, o premisa si o urmare. Urmarea este, fara doar si poate, plata, fie ca ai gresit sau nu cu ceva. Adevarul este ca nu prea poti spune ca ai gresit, pentru ca regulile jocului se scriu in continuu, de tine si de altii. Diferenta o face disponibilitatea ta de a merge sau nu pana la capat, de a accepta sau nu alte valori, de a fi tu insuti pana la capat sau de a te lasa modelat de orice master of puppets care te strange de mana putin mai tare, evident, numai spre binele lui. Happy end-ul fiecarei povesti reale, desprinse din viata non-intima, este invatatura. Fiecare intamplare te invata mai ceva ca o mama, fiecare uimire si durere e ca un fluviu de lapte hranitor din care iti tragi seva de adult puternic, fiecare sfarsit e un happy end pentru ca te provoaca, iti impune sa descoperi o multime de lucruri noi despre tine si despre realitate si, pana la urma, este primul semn al unui nou inceput.
Jimmy Choo la H&M
Posted by: Raluca Mateescu on: 19/06/2009
Suna prea frumos ca sa fie adevarat, nu-i asa? Insa e real si confirmat! In toamna, pe 14 noiembrie 2009, in magazinele H&M se va da startul unei colectii de incaltaminte semnate de nimeni altul decat Jimmy Choo (I ♥ JC!).
Daca acum poti sa pui mana pe o pereche de sandale sau balerini JC numai dupa ce scoti din buzunar peste 300 euro, din toamna magazinele H&M vor avea in vitrina botine, balerini si alte minunatii semnate Jimmy Choo cu preturi intre 30 si 170 euro!
Chiar daca in Romania nu exista H&M, sunt sigura ca merita sa tragem o fuga pana in Budapesta, Viena sau Paris pentru un shopping rapid de toamna, mai ales pentru ca preturile in afara sunt mult, mult mai mici decat in Romania!
Vara
Posted by: Raluca Mateescu on: 18/06/2009
Daca ar fi sa scriu o compunere despre vara, as spune ca e anotimpul in care vacanta are puterea, in care iti intalnesti dragostea pe plaja si in care pur si simplu te distrezi!
Dar cum sunt in spatiul meu personal si nu trebuie sa scriu nimic din ceea ce nu ma reprezinta, iti voi spune adevarul: vara este un anotimp periculos! Pentru sanatate, in special. Dupa ce am facut toxiinfectie alimentara de la (urmeaza mai multe variante) – 1. peste, 2. apa de la robinet, 3. inghetata cumparata de la masina cu inghetata Family Frost, te sfatuiesc sa faci cum o sa fac si eu de-acum incolo: evita-le pe toate cele de mai sus!
Si acum sa ne bucuram de vara! I’m back in biz, baby.
Eternitatea clipei
Posted by: Raluca Mateescu on: 12/06/2009
Tocmai am terminat de citit Eternitatea clipei de Zoe Valdes, un roman cumparat si citit aproape orbeste din punct de vedere cultural, fara sa stiu nimic despre el sau despre autoare: l-am luat pentru ca l-am frunzarit in librarie si m-a atras alaturarea exotica “sino-cubanez”. Eram curioasa sa vad ce se poate ascunde intre copertele unei astfel de carti!
Inca de la primele randuri, simti ca patrunzi intr-o lume diafana, in care serenitatea pluteste netulburata chiar si in dormitorul conjugal al unor tineri proaspat casatoriti ce savureaza voluptatea. Mo Ying sau viitorul Maximiliano Megia, ajuns in Havana pentru a-si regasi tatal, este personajul epic al romanului si fiul ultimului mare cantaret de opera, ce intruchipa imparatese sau zeitati feminine. Ca si in penultimul roman citit de mine, Apa pentru elefanti, si aici actiunea prezenta se intrepatrunde cu amintirile unui batran, predominand, bineinteles, amintirile. De la un punct din roman, trecerea de la un capitol la altul, de la un timp la altul, devine impresionanta pentru cititor – cumva, ca prin magie, trecutul si prezentul sunt legate printr-o unda stralucitoare, o fractiune de gand, o senzatie; o raza de soare mentionata la sfarsitul unui capitol se continua atat de discret in capitolul urmator, al altui timp. Poezia chineza din timpurile vechi migreaza si se transforma pe drumul sclaviei catre “tara in care curgea lapte si miere”, devenind dezamagire, adaptare, amnezie.
Personajul meu preferat este unul secundar, Xue Ying, sora lui Mo, cea care se lua la intrecere in zbor cu pasarile si manuia sabiile legata la ochi. Tacerea si abilitatile ei iesite din comun imi par o forma de protest, blocand-o pe Xue, cumva, intre doua lumi.
Zoe Valdes s-a nascut in 1959 in Havana, a primit Premio de Novela Ciudad de Torrevieja in 2004 pentru Eternitatea clipei si… are profil pe Facebook!
Urmatoarea lectura? Inca nu m-am decis, dar mi-ar placea un scriitor francez – si nu neaparat Houllebecq!
comentarii recente